CRISTINA BOLBOREA
n. 1956
|
Totul e o şoaptă fără sfârşit. Cine priveşte, ascultă mereu aceste şoapte. La fiecare revenire, tâlcul se schimbă; se citește ca o scriere. Astfel, pe măsură ce straturile se desfac unul după altul, iese la iveală înţelesul ce se oferă împreună cu forma.
Lucrurile pe care le fac ar trebui (îmi place să cred) să întruchipeze întregul univers. Nu este vorba, însă, de întruchiparea avuţiei pământeşti, ci a bogăţiei interioare, a bucuriei şi a spaimelor care însufletesc universul. Ceramica e un punct de plecare al universului meu. Arta trebuie sa fie o sărbatoare, spre a-i arăta celui care ştie să privească, ca lumea însăşi este o sărbătoare. Stăpâna acestor lucrări, în ordine stilistică, este metonimia. O figură cu care nu încetez să mă joc, la cel mai serios mod cu putinţă, de o bună bucată de vreme. Nu „parte pentru întreg”, nu „efect prin cauză”, nu „concret prin abstract”, ci o înlocuire (maniacală) a materiei naturale a obiectelor (sticlă, metal, ţesătură) prin ceramică. Până unde poate merge puterea de evocare a lutului, a argilei? O transmutare care visează la alchimie, dar unde nobleţea absolută e a pământului ars la temperaturi (nu doar ale cuptorului) din ce în ce mai înalte. Ce am făcut cu aceste materii maturizate, substitut sau imagine a sufletului meu? Le-am adunat într-un sistem capabil să emită semnale. Iar acestea sunt specifice unei anumite stări, astfel încât, odată cu schimbarea stării, se schimbă şi impulsurile emise de el. Pe benzi de porţelan sau gresie, ce rezistă unor temperaturi de 1250 de grade C și care pot face faţă şi presiunii de pe fundul oceanului, rezistând până şi în apa sărată, mi-am consemnat direcţia, viteza, altitudinea, accelerația și timpul. „Înregistratoarele” mele, indestructibile, vorbesc despre mine și timpul meu, iar datele stocate pot fi descifrate pe durata mai multor sute de ani. Lucrările mele nu sunt decat unirea a ceea ce am preţios cu ceea ce am înspăimântător. Conştientă de natura ireductibilă a limbajului artelor decorative, de libertatea fără limite înlăuntrul acestei lumi, de infinitele posibilităţi de comunicare prin mijloacele specifice, am parcurs acest drum fără inhibiţii. Cristina Bolborea
|
