Bienala Arte Decorative 2019, ediția a IV a
Pigmento / Între uzanțe și experiment
Ediția a IV a Bienalei Arte Decorative se va desfășura în perioada
2 – 30 noiembrie 2019, iar în ziua de 9 noiembrie, ora 14.00, vă invităm la vernisajul expozițiilor și la decernarea premiilor Bienalei la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Mogoşoaia.
Evenimentele se desfășoară pe parcursul a 29 de zile la Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești”, Mogoșoaia (Sala „Palatului Brâncovenesc”, „Ghețărie”, „Cuhnia”, Sala „Foișor”), Galeria „Senso” și în Galeriile U.A.P din România (Galeria „Orizont” și „Galateea Contemporary Art”).
132 de artiști din toată țara expun peste 140 de lucrări specifice artelor textile (convențional/neconvențional și fiber art), artei ceramice, metalului ori mixed media (experiment și instalații).
„Această ediție a fost concepută ca o „punte” de legătură între generații, o intersecție dintre convențional, neconvențional, prezent și viitor, ca o mică incursiune prin istoria artelor decorative. Sunt invitați să expună artiști consacrați care au adus o contributie majoră prin operele lor, marcând puncte de cotitură în dezvoltarea artei decorative contemporane românești.
Alături de alți artiști, invitații acestei ediții fac parte dintre pionierii școlilor de arte, profesori pentru generații întregi sau artiști independenți, inovatori și formatori de tendințe.
La fiecare ediție organizatorii propun o temă comună, iar anul acesta pigmentul a fost ales ca numitor comun, regăsit în toate materialele de exprimare ale artiștilor vizuali din domeniul artelor decorative. În cadrul evenimentului a fost introdusă seria de conferințe „Artist în atelier” prin care artistul explică procesul de creație „devoalând” modul în care ia naștere opera.
O noutate a ediției este prezența departamentului de Arte Textile și Design al UNArte București, studenți coordonați de profesorii lor, care expun o serie de lucrări prin care intuim tendințele viitoare ale artelor textile.” Georgiana Cozma (curator general)
În cadrul fiecărei ediții a Bienalei, un juriu de specialitate format din artiști de marcă și critici de artă vor acorda premii artiștilor. Pentru acestă ediție s-au creat și premiile publicului, acordat câte unui artist din fiecare galerie participantă pentru lucrarea aleasă de vizitatori, printr-un sistem de votare în spațiile de expunere.
Premiul Publicului va fi decernat în 30 noiembrie 2019, ora 16.00, odată cu lansarea catalogului Bienalei.
Votarea lucrării preferate de către publicul se va derula în perioada 9 - 24 noiembrie 2019.
Galerii în Bienală:
Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia: Sala Palatului Brâncovenesc, parter; Ghețăria, Cuhnia, Sala Foişor, curtea Palatului Mogoşoaia.
2 – 30 noiembrie 2019
Strada Valea Parcului nr. 1 Mogosoaia, jud. Ilfov
Program: marți - duminică: 09.00 – 17.00
Galeria Senso
6 – 30 noiembrie 2019
Calea Victoriei nr. 12C (colț cu Lipscani), la etajul 1, Sector 3, București
Program: luni - duminică: 12.00 – 20.00
Galeria Orizont
8 - 30 noiembrie 2019
B-dul Magheru, nr. 34 A, București
Program: luni - vineri: 11.00 – 19.00
Galeria Galateea Contemporary Art
09 noiembrie - 09 decembrie 2019
Calea Victoriei 132, București
Program: luni - vineri: 12.00 – 20.00
Curator general: Georgiana Cozma
Co-curatori: Marian Gheorghe, Claudia Mușat, Relu Bițulescu, Marijana Bițulescu, Daniela Frumușeanu, Vladimir Cioroiu, Dan Liviu Roșeanu, Nicolae Moldovan, Cristiana Popescu Russu.
PR.: Anca V. Dragu
Grafician: Bogdan Mateiaș
Voluntari: Livia și Laura Greaca, Simina Mirea, Ionela Apetrii, Liana Bădălău
Mulțumim co-organizatorilor și sponsorilor Catena pentru Artă, Fildas Art și Rembrandt Art Centre pentru implicarea în proiect, partenerului evenimentului, Centrul de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, partenerilor media și tuturor voluntarilor celor care s-au implicat în organizarea acestei ediții.
Parteneri media: Modernism, Radio România Cultural, Jurnalul Bucureştiului, Intell News, Manufacturat, Amos News, Leviathan, Art Line